Acest volum este un mic copăcel ce a înflorit în adâncurile finite… într-un suflet de copil care din toate puterile cerşeta suprafaţa pământului, sperând că va găsi cândva în ceaţa zilelor cu numele "Nihil" , o ruptură de lumină, plămădită cu nectarul dragostei… Un trunchi de om, închegat ca din granit, o inimă flăcăroasă, iute şi topitoare, un orb nepriceput, o tânără umbră, deja împăcată cu legele morţii, un boţ de lut cu ochi de copil, o frunză primăverească ce-şi topea lumânarea existenţei în răzleţea drumurilor bătrâni, fiind dusă pe aripile vântului în prăpastiile veşnicii căutări…în şuvoiul artificialităţii spirituale. Şi a întuit copilul: chiar dacă nu găseşti aceea ce mult timp cauţi, atunci rămâne doar praful efortului depus, şi acest praf a fost numit "cuvânt". O putere ce se lăfăieşte în prosoapele inimii. Şi-a dat seama copilul că cuvântul, orice cuvânt nu e nimic decât o rană a tăcerii.
***
Mi-a rămas…
Mi-a rămas o viaţă să trăiesc
Mi-a rămas un vis să văd
O durere a rămas ce mă frământă…
Câte-o dată vreau să zăbovesc
Clipa când răsună harpa inimii
Niciodată n-aş dori eu să opresc
Însuflarea-n cer a liniei
Care-a fost pictată cu o pană
Muiată în aurul Luceafărului.
***
Din timp în timp…
Din viaţă-n – moarte
Eu mă închin
La miez de noapte
Lui Dumnezeu
Cu a mele şoapte
Pe care el…
Le-aude poate
Şi le acumulează-n fapte.
***
Pastile…pastile…
Şi gânduri ostile..
Dureri cа moşie
Pentru măduva ta..
***
zic timp, te rog, mai stai lângă mine
Că te simt mereu fugind şi nu e bine
Mai vreau să zic câte ceva celor care
după atâtea lovituri au rămas în picioare.
***
Să scrii poezii
E precum să faci
Dulceaţă din trandafiri…
***
Prea târziu la libertate
Prea devreme pentru acte
Societate..
Bănci şi rate..
Şi familii destrâmate.
***
… Şi …alte drumuri ş-încercări
Credeam că n-am de ales
Ştiam că am doar o şansă…
Asta-i tot ce-am înţeles.
Puţin refuz ce-l primesc
Atunci când decide soarta
Se urcă toţi în tren
Dar destinaţia e alta…
***
Înainte de viaţă..
Sau poate şi moarte..
Nu contează
În ce mărime şi sens
Eu îţi spun
Aidoma unui frate..
Te iubesc, existenţă, te iubesc…
Chiar şi nu-s aşa cifre
Şi litere..
Să emane determinaţii corecte
Cea mai mare a mea demitere..
A fost de-a sănătăţii aspecte..
***
Plutesc corabii de nori
În marea domniei celeste
Tresar pe suflet fiori
Şi frigul mă mânâncă la coaste…
***
Ascultă, Mary..
Iată mâina mea..
Iată ochii cu focul nestingător.
Iată inima ce bate c-o melodie grea..
Iată sufletul meu alinător.
Poţi lua…
Poţi fura
Ce doreşti..
Ce îţi place
Doar…în ziua când va ploua..
Eu te rog:
Nu te duce!..
Fiindcă stelele n-o să sclipească în geam.
Fiindcă vântul va bate în stecla cororată..
Eu te rog: nu te duce..
Asta-i tot ce am..
Un trup, un fantom şi pe umeri o cruce.
Eu rămân între patru pereţi
Şi mi-i greu.
Căci din fiecare sunt abandonat cu urlet
Şi s-aşează un necestiv duh pe pleu..
Şi-mi lipeşte ceafa cu burlet…
Ascultă, Mary,
Eu te rog..
Să nu
Pleci..
Doar rămâi în casă pân' dimineaţă..
Eu îţi dau ce doreşti
Chiar şi viaţa mea
Numai ascunde-mă, te rog,
De ceaţă…
***
În faţa
acestei nopţi
Pline de
semne
şi stele
Mă deschid
pentru a câta oară
la
Calda
Indiferenţă a
lumii…
Am
Înţeles
că focul se
stinge
Atunci
Când
devii fericit…
Când nu
mai eşti
acel individ
Care consumă tutun
sau tare
lichid
Din
motive
phihofizice,
Fiind
tâmpit.
Fiind
jâgnit
de-o deflagraţie spirituală.
Am trecut
de mult prin
focul
care-acum
s-a stins,
Atât de trist,
acum sunt
de neatins,
E ca şi
cum
i-ai scoate ochii unui orb,
Atât de trist,
să
te bucuri
când
vei fi
aproape
mort…
***
Prefer mereu liniştea mea din miezul nopţii.
Înnecat de fum ca un drum de ţară şi dulce ca mierea…
Zici că numele meu e Alin Durerea.
Gândul mi-e pansament de la o vreme
Aduc flori la morminte prin cuvinte crizanteme
Sunt complicat de simplu, e românesc filmul
Aş fi putut să fiu mai mult, dar n-am fost tipul
Care să vrea mai mult de la viaţă,
Golan batrân cu nopţi nedormite pe faţă…
***
Dragostea, poate…e dăruirea divinităţii, fiindcă doar cu numele tău îmi pot alina durerea.
***
Ne fură timpul hoţii..
Viaţă e doar sărbătoria morţii…
***
Să fii adult e să fii copil cu datorii.
***
Frunze se târăsc,
Întristări pe vânt
Prin copacii goi.
Îmi imaginez…
Că umblam prin parc,
Astă-vară, noi.
Chiuie pe vânt,
În geam somnoros,
Idealuri noi…
_______________________
Noi suntem un râs
Mângâiat în cer
Pe motiv de ploi…
***
Nopţile lungi cu pastile şi Biblie
Nopţile – dungi pe poala celestă
Omul devine o figură nevizibilă
Când duce viaţa pe fund…
***
Istoria este integrarea a diverselor procese în spectrul liniar pre numele – timp. Iar timpul e ecvivalent unei prizme, edificiate de trei îndemânatici: trecut, prezent şi viitor.
***
Pentru ca totul să se termine
Pentru ca să mă simnt mai puţin singur
Nu-mi mai rămâne decât să-mi doresc
Cât mai mulţi spectatori
Şi să fiu primit de ei
Cu strigăte de ură…
***
Singur, sunt sigur că aşa mi-a fost scris.
Mi-aş da toata durerea la schimb pentru implinirea unui vis.
E trist! Şi tu eşti trist, dacă m-asculţi pe mine.
Copile, fă ceva să iţi fie măcar ţie mai bine
Şi nu-ţi fă griji, dacă vei pierde tot ce ai adunat o viata, iţi las un loc de veci lânga poeţi
morţi dar incă-n viaţă..
Invaţă să nu-ţi păstrezi sufletul in gheaţă
Ieşi in faţă
Căci la sfârşit e doar un cimitir şi multă ceaţă…
***
Mi-a ajuns să te privesc, ca să simt cât imi eşti de dragă…
***
Un vânt iernatic… Umed şi rece
Bătea c-o jalnicie de copil
Din satul ameţit de ceaţa
Fulgilor rătăcitori....
Din văzduhul cenuşiu
Picură atâta singurătate
Că pare sufletul împovărat.
Şi plămădit de pustietate.
Pe aripile îndelungate
Aducea zvonuri
De gemete înăbuşite
Zilelor condamnate…
Te opreşti…
Lumea pare
O stinsă lumânare
De-o plumbă culoare…
***
O lumină firavă
De primăvară
În cerul de ţeavă
C-o formă gravă
Sau transparentă
În sens – inocentă
Se topea lent
În amurg violet
Şi asfinţitul plângea
Pe umărul norului
Ce fumega
Ş-apoi atingea
Văzduhul limpeziu
....atât de viu…
Ce-mi spune să fiu
O rudă, ori fiu
Soarelui griu
Lanului de grâu
Dar eu sunt un om
Adus în acest vis
În trupul de pom
Şi-am fost ucis
De apostoli în casă
Lângă fereastră
Unde valuri de noapte
Spumegaseră-n şoapte
Că neantul e-un fluviu
Ce se scrijela-n piatra
Steclelor colorate.
***
Sunt un nimic fără de tine
Sunt aceea ce ţi-am spus..
Sunt un nimic fără de tine
Adesea îmi ridic ochii sus
Spre poala adâncă a cerului…
Respir greu… mai des iau pastile..
Din când în când adorm
Spre dimineaţă..
Beau multă cafea
Să-mi fie noaptea fără somn..
Dar zilele ca nişte lanţuri
Prin preajma mea repede zbor.
Sunt un nimic…
Doar Dumnezeu
Mă vede încă viu
Chiar dacă am slăbit până la coaste
Chiar dacă faţa-mi e palidă
Şi ciarcănile-s prezente mereu
Sunt un nimic
Şi fără de tine-mi este greu…
Cât chinul ăsta mă va coaste?..
În ce valută mă voi răsplăti?
Fumez mai rar…căci fumul nu ajută
Mai rar visez ceva interesant
Mai rar îţi văd ochii prin străzi străine
Mai rar eu mă gândesc la tine…
Mai rar…
Scriu poezii numai atunci
Când ştiu că tot mai bine o duci
Şi-mi este milă de tine…
***
Vă las acum.
În azi.
Și-n mâne.
Un sentiment
Ce printre veac
Va fi numit
În amintire
Amor,
Sau
Dragoste,
Sau poate și
Iubire.
O mare parte de mine.
O carte
Cu mâzgălituri în file.
***
Se întoarce iarna
Iarna se întoatrce…
se întoarce iarna
Cu stropi-degete răzbate
în geamul tău…
Plopi răsuciţi – fluturaşi
